Pentru ca tot am discutat si nu vreau sa fie un subiect tabu cum se procedeaza la noi in Romania cu mai tot ce inseamna "normal" in alte tari m-am gandit sa stiti despre el desi nu va doresc sa aveti nevoie niciodata.
Atribuţii: Fondul are trei atribuţii principale:
1. de Organism de plată a despăgubirilor pentru a garanta, în condiţiile legii, despăgubirea persoanelor care au suferit prejudicii în urma unor accidente de autovehicule produse pe teritoriul României şi în anumite condiţii şi pe teritoriul altor state, de autovehicule neasigurate sau neidentificate;
2. de Centru de Informare pentru a furniza, persoanelor interesate, informaţii privind poliţele de asigurare R.C.A. şi asigurătorii care le-au eliberat;
3. de Organism de Compensare pentru a soluţiona, în condiţiile legii, cererile de despăgubire ale persoanelor care au suferit prejudicii în urma unor accidente de autovehicule produse pe teritoriul unui alt stat decât statul lor de reşedinţă.
Fondul întocmeşte şi actualizează permanent, pe baza datelor furnizate de asigurători, lista reprezentanţilor de despăgubiri pe care aceştia i-au numit în statele din S.E.E. altele decât cele pe teritoriul cărora acţionează.
Persoane care pot apela la Fond: Fondul intervine, în limitele atribuţiilor sale prevăzute de lege, în interesul persoanelor rezidente într-un stat care face parte din Spaţiul Economic European (S.E.E.). Pentru persoanele rezidente în alte state, intervenţia Fondului este posibilă numai în condiţii de reciprocitate.
Condiţii de intervenţie a Fondului: Fondul intervine, în principiu, dacă accidentul cauzator de prejudicii s-a produs:
*
pe teritoriul României şi autovehiculul care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau autovehiculul identificat era neasigurat şi avea locul obişnuit de staţionare în România sau într-un stat terţ faţă de statele din S.E.E.;
*
pe teritoriul unui stat al cărui Birou Naţional a aderat la Sistemul Carte Verde şi autovehiculul neasigurat care a provocat accidentul este considerat a avea locul obişnuit de staţionare în România, dacă păgubitul este rezident în alt stat decât cel în care s-a produs accidentul şi dacă intervenţia Fondului nu contravine legislaţiei statului respectiv.
Sursa de venituri a Fondului: Pentru a-şi îndeplini obligaţia de despăgubire şi pentru a-şi acoperi cheltuielile de funcţionare, Fondul dispune de o structură financiară proprie care se constituie din contribuţia membrilor cu o cotă procentuală din încasările realizate din vânzarea asigurării R.C.A.
Dreptul de regres al Fondului: După plata, Fondul va recupera, pe cale de executare silită dacă va fi cazul, despăgubirile plătite, cheltuielile legate de plata acestora precum şi dobânda legală, de la persoanele vinovate sau de la alte entităţi responsabile.
Reglementare
Reglementare internă:
* Legea nr. 32 / 2000,
privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor – art. 25^1;
* Ordin nr. 113.127/2006,
pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecţie a victimelor străzii;
Reglementare Europeană:
* pentru Organismul de plată a despăgubirilor – Directiva 84/5/CEE;
* pentru Centru de Informare, Organism de Compensare şi Reprezentanţi de despăgubiri – Directiva 2000/26/CE;
http://www.fpvs.ro/" onclick="window.open(this.href);return false;
FPS- Fondul de protectie a victimelor strazii
Codul rutier, legislatia in vigoare, politia romana, Casco, RCA, alte plati
Scrie răspuns
1 mesaj
• Pagina 1 din 1
- Mihay
- Supermoderator
- Mesaje: 11065
- Membru din: Lun Noi 19, 2007 10:45 pm
- Localitate: Bucuresti
Scrie răspuns
1 mesaj
• Pagina 1 din 1
Înapoi la “Legislatie si altele”
Mergi la
- Modelul Citroen C4
- ↳ Citroen C4 Coupe, Berlina & Sedan
- ↳ Sfaturi achizitie Citroen C4
- ↳ Citroen C4 Picasso
- ↳ C4-ul tau
- ↳ Jurnal de Bord
- ↳ Probleme C4
- ↳ Probleme tehnice...sau mai putin tehnice
- ↳ Crash boom bang - Accidente
- ↳ Tutoriale
- ↳ Tips&Tricks
- ↳ Citroen C4 Vs ...
- ↳ Reviziile & Campaniile de rechemari
- ↳ C4/Citroen in Mass Media
- ↳ Discutii diverse
- ↳ Noutati Auto
- Tuning&Audio Citroen C4
- ↳ Performance Tuning
- ↳ OZ Racing
- ↳ Tuning&Styling
- ↳ Tuning&Styling EXTERIOR
- ↳ Tuning&Styling INTERIOR
- ↳ Audio&Navi
- ↳ Evenimente Auto
- Totul despre Citroen
- ↳ Citroen "C" Area
- ↳ C1
- ↳ C2
- ↳ C3
- ↳ C5
- ↳ C6
- ↳ C-Crosser
- ↳ Citroen "DS" Area
- ↳ Prototipuri - Concepte - Foto Spion
- ↳ Prototipuri
- ↳ Concepte
- ↳ Istoria Citroen
- ↳ Fabrici Citroen
- ↳ Citroen Racing
- ↳ Citroen Racing Trophy
- Importator,Service,Dealer - Alte Serviceuri
- ↳ Trust Motors
- ↳ Citroen Romania
- ↳ Service si Dealer autorizat Citroen
- ↳ Radacini Autostyle, Bucuresti
- ↳ Teneo Motors
- ↳ SD Prestige SRL Bucuresti
- ↳ Cartec Trade Citroen Pitesti
- ↳ Belvedere Motors
- ↳ Creative Autocenter - CLUJ NAPOCA
- ↳ Pro Motor Râmnicu Vâlcea
- ↳ District Serv Brasov
- ↳ Eveman Timisoara
- ↳ Fetcom Suceava
- ↳ Top Motor Oradea
- ↳ EUROCAR Satu Mare
- ↳ BLACK FOX auto CRAIOVA
- ↳ Servunion Iasi
- ↳ I.B. MOBIL Focsani, Buzau
- ↳ 38 Materna Sibiu, Deva
- ↳ Med Service - Medias
- ↳ ACO Distribution - Baia Mare
- ↳ Larix Auto Trading - Targu Mures
- ↳ Radacini Motors Constanta
- ↳ ATS
- ↳ Getax Autoarena, Arad
- ↳ Cars Trading
- ↳ Arena Auto, Ploiesti
- ↳ Elcoprest motors, Valcea
- ↳ Tiriac Auto, Bacau
- ↳ Autoglobus 2000
- ↳ Dreptul la replica
- ↳ Alte serviceuri si magazine de piese
- D-ale membrilor
- ↳ Prietenul nostru, Dan Pasare
- ↳ Fidelizare Membri ClubC4
- ↳ Despre membri
- ↳ Intalniri
- ↳ Discutii generale
- ↳ Bucuresti
- ↳ Galati
- ↳ Prahova
- ↳ Iasi
- ↳ Timisoara - Oradea
- ↳ Cluj
- ↳ Brasov
- ↳ Nationale
- ↳ Alte zone
- ↳ Arhiva Intalniri
- ↳ 2009
- ↳ 2007-2008
- ↳ Activitati
- ↳ Calatorii (Auto), vacante, etc
- ↳ C4 for Girls
- De toate pentru toti
- ↳ Parteneri
- ↳ Firme partenere
- ↳ Cluburi si Siteuri Partenere
- ↳ Discutii serioase :)
- ↳ Legislatie si altele
- ↳ Info Trafic
- ↳ WRC, F1...
- ↳ D-ale fotbalului
- ↳ FUN Area
- ↳ Cafenea
- ↳ Bancuri,poze,filmulete funny
- Bursa ClubC4
- ↳ ClubC4 Shop
- ↳ Oferte Firme
- ↳ Auto
- ↳ Oferte Autoturisme
- ↳ Oferte componente si piese auto. Oferte Servicii Auto
- ↳ Diverse
- ↳ Sold OUT!
- ↳ Donatii si Anunturi Umanitare
- Administrare
- ↳ Forum FAQ
- ↳ Avizier
- ↳ Probleme,nemultumiri,sugestii,critici
- English Section
- ↳ All about Citroen C4
- ↳ Citroen C4
- ↳ Tuning&Audio
- ↳ Miscellaneous
